Comunicat 20.02.2008 – Au murdarit carosabilul
Amenzi pentru murdărirea carosabilului cu roţile maşinii şi spălarea autovehiculelor pe domeniul public
Potrivit HCL 371/2007, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi de la 400 până la 2000 lei, neasigurarea spălării şi salubrizării autovehiculelor la intrarea pe drumurile publice şi spălarea autovehiculelor în altă parte decât la spălătoriile autorizate de către autoritatea de mediu şi avizate de către operatorul canalizării care preia apele uzate aferente spălării. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii comunitari l-au depistat pe timişoreanul C. Constantin care, aflat la volanul autobasculantei Volvo, a pătruns în zona Pieţei Eftimie Murgu, cu roţile pline de noroi, murdărind carosabilul. Din acest motiv şoferul a fost sancţionat cu 500 lei. În aceeaşi zonă a fost depistat şi O. Ioan, din Recaş, care a intrat pe carosabil cu roţile autocamionului Man, pline de noroi. T. Constantin, din Timişoara, a fost surprins pe str. Bujorilor, spălându-şi pe domeniul public autoturismul, motiv pentru care s-a ales cu o sancţiune de 400 lei. Anul trecut, un număr de 30 de persoane au fost sancţionate pentru nerespectarea celor două prevederile legale menţionate.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin