Comunicat 14.02.2008 – Au aruncat resturi pe domeniul public

Cei care aruncă pe jos mizerie îşi motivează faptele spunând că nu au observat coşurile de gunoi

    

Poliţiştii comunitari continuă acţiunile de depistare a persoanelor care nu respectă actele normative referitoare la regulile de convieţuire socială şi cele referitoare la păstrarea curăţeniei pe domeniul public. Reamintim că la sfârşitul anului trecut a intrat în vigoare HCL 371/2007, care a modificat prevederile HCL 542/2006, privind sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara. Cum numeroşi cetăţeni ai oraşului au reclamat mizeria de pe străzi şi lipsa de bun simţ a unor persoane care aruncă tot felul de resturi pe jos, s-a decis introducerea articolului referitor la aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul şi consumul de seminţe, precum şi orice alte deşeuri pe domeniul public, fapte care se sancţionează cu amenzi de la 500 la 1000 lei. În ultima perioadă au fost sancţionate mai multe persoane depistate în această situaţie. Spre exemplu, timişoreanul B. Vasile, de 26 de ani, care, aflat în zona Badea Cârţan, a aruncat în gardul Bisericii din apropiere o pungă de hârtie în care avea mâncare. Tânărul a fost sancţionat cu 500 lei. El a motivat că a aruncat resturile pentru că nu a văzut coşurile de gunoi din apropiere. În Piaţa Iosefin a fost surprins aruncând chiştoace de ţigări pe jos V. Florin, de 20 de ani, tot din Timişoara. Luat la întrebări, acesta a recunoscut că a greşit, dar nu a vrut să strângă de pe jos ce a aruncat. Tot în Piaţa Iosefin, S. Eduard, de 27 de ani, din Reşiţa – Caraş Severin, a fost surprins aruncând pe jos coji de banane, de portocale şi ambalaje, motiv pentru care a fost sancţionat cu aceeaşi sumă.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin