Comunicat 07.02.2008 – Hoate prinse de politistii comunitari

Şi-au dorit telefoanele şi bijuteriile altora, dar s-au ales cu acuzaţii de furt

Poliţiştii comunitari care patrulau în zona Piaţa Victoriei au depistat o persoană suspectă că a sustras de pe rafturile magazinul Meli-Melo o brăţară şi două coliere, în valoare de 104,97 lei. Femeia a fost mai întâi observată de vânzătoarea magazinului, dar când aceasta a încercat să o tragă la răspundere pentru lucrurile furate, a împins-o şi a fugit din magazin. Imediat aceasta a fost observată de poliţiştii comunitari şi reţinută. În urma legitimării a reieşit că aceasta se numeşte G. Nadia, are 30 de ani şi are domiciliul în Deva – Hunedoara. Femeia a fost predată poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Un alt caz de acest gen a fost întâlnit pe str. Simion Bărnuţiu, unde poliţiştii comunitari au fost sesizaţi despre faptul că o persoană a fost văzută ieşind din incinta unei societăţi, de unde s-a şi constatat lipsa a două telefoane mobile. Femeia care a sustras obiectele a fost reţinută de agenţi, care au predat-o ulterior poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor. Aceasta se numeşte K. Mirela, are 22 de ani şi este din Recaş.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin