Comunicat 05.02.2007 – Controale de proportii in piete
Acţiuni zilnice pentru prevenirea comerţului stradal ilicit
Poliţiştii comunitari au reluat acţiunile din zonele pieţelor agroalimentare, unde comercianţii de ocazie vând, fără a deţine autorizaţie, tot felul de produse uzate în locuri nepermise. Acţiunile au fost reluate ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la populaţia oraşului, timişorenii reclamând atât mizeria lăsată în urmă de aşa-zişii comercianţi, cât şi aspectul neplăcut şi neeuropean dat de acest gen de comerţ. Numai în ultimele zile au fost aplicate în jur de 15 sancţiuni în zonele Badea Cârţan şi Iosefin, unde au fost semnalate astfel de aspecte. Spre exemplu, P. Carmen, din Timişoara, care vindea fără autorizaţie, în zona Cârţan, pe Podul Dacilor, casete, brichete, telecomenzi şi alte obiecte uzate, a fost sancţionată conform HCL 5/2007 cu amendă de 200 lei deoarece nu avea autorizaţie de comerţ stradal. D. Aniko, tot din Timişoara, care vindea aici haine uzate, a fost la rândul său sancţionată cu 200 lei conform aceluiaşi act normativ. P. Ioana, tot din Timişoara, care comercializa haine şi încălţăminte uzate în Piaţa Iosefin fără a deţine autorizaţie pentru comerţ pentru acel loc s-a ales cu aceeaşi sancţiune. Timişoreanul T. Gabriel a fost la rândul său suprins vânzând fără documente legale jucării, haine şi alte obiecte folosite în zona Autogării din Piaţa Iosefin, fapt pentru care a fost sancţionat cu 200 lei. Acţiunile de acest gen continuă şi în zilele următoare, cei care nu respectă prevederile legale riscând să rămână şi fără produsele de care le vând, acestea urmând a le fi confiscate.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Seracin