Actiuni in perioada 28.01 – 03.02.2008
Actiuni in perioada 28.01 – 03.02.2008
În perioada 28.01 – 03.02.2008 poliţiştii comunitari au continuat, acţiunile pe linia depistării persoanelor care depozitează ilegal deşeuri pe domeniul public. În urma verificărilor efectuate pe raza Secţiei 2 Poliţie Comunitară, au fost întocmite şi verificate 14 de somaţii şi au fost aplicate un număr de 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.200 lei. Cu aceeasi ocazie, au fost depistate doua noi rampe clandestine, care au fost igienizate la interventia Politiei Ecologice.
Alte contravenţii constatate în teren au fost cele privind circulaţia cu căruţa fără aviz din partea Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei. În această situaţie a fost depistat Călin B. din Timişoara, acesta fiind sancţionat cf. HCL 251/2002 modificată prin HCL nr.51/2003 cu amendă în valoare de 300 lei.
VA REAMINTIM !
Din luna decembrie 2007 a intrat în vigoare Hotărârea de Consiliu Local nr. 371/2007, care completează HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006. care printre principalele schimbări face referire la gestionarea deşeurilor şi includerea unor noi sancţiuni la capitolul nerespectării regimului de depozitare a acestora, amenzile fiind de acum mai mari, cu atât mai mult cu cât au existat numeroase sesizări la acest capitol din partea cetăţenilor oraşului.
Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 leipentru persoane fizice şi cu amendă cuprinsă între 1000 – 2.500 leipentru persoane juridice
In ceea ce priveste problema resturilor de materiale din construcţii va informam că RETIM are deschise în Timişoara patru centre de colectare a resturilor de materiale din construcţii în patru zone ale oraşului, adică pe str. Avram Imbroane nr. 70, Moşniţei nr. 3, Energiei nr. 3 şi Torontalului nr. 94. Persoanele care deţin contracte încheiate cu societatea de salubritate pot aduce aici gratuit până la un metru cub de deşeuri de acest gen, pe lună, per persoană. Centrele respective au caracter permanent, fiind deschise pe tot parcursul anului, între orele 08.00 şi 19.00. Pentru cantitaţi mai mari, se solicită containere la locul desfăşurării lucrărilor.
Tot in aceasta perioadă s-a acţionat în zona Pieţii Iosefin, unde au fost depistate persoane comercializând produse „second hand” în special haine vechi fără a avea autorizaţie de comerţ stradal din partea Primăriei Municipiului Timişoara fiind sancţionate pentru încălcarea prevederilor HCL 5/2007 privind desfăşurarea activităţilor de comerţ stradal pe raza municipiului Timişoara.
Persoanele în cauză nu ţin cont de regulile minime de igienă impuse comercializând la colţ de stradă obiecte vechi, folosite, care reprezintă adevărate focare de infecţie pentru cumpărători.
Timişorenii semnalează disconfortul provocat de astfel de comercianţi, solicitând adaptarea la pretenţiile europene prin luarea de măsuri operative şi absolut legale. Aceasta cu atât mai mult cu cât astfel de activităţi constituie încălcări ale normelor stabilite de Consiliul Local şi prin dispoziţii ale primarului, deci trebuie sancţionate ca atare.
Spre exemplu, P. Ioana, din jud.Harghita, care vindea haine vechi, neigienizate, a fost sancţionată cu 200 lei; M. Jusztina, din localitatea Ghindari – jud.Harghita, care vindea în acelaşi loc haine vechi, a primit şi ea o amendă de 200 lei. La fel si Ana.P din Timişoara, care comercializa haine vechi a fost la rândul ei sancţionată cu 200 lei.
Mudura Voicu
Serviciul Informatizare si Comunicare