Comunicat 08.01.2008 – Atelajul, bata-l vina!

Căruţaşi sancţionaţi pentru că au circulat cu atelajele pe străzile oraşului

Poliţiştii comunitari au acţionat şi în aceste zile pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice cu atelaje trase de cai fără a deţine aviz din partea Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Timişoara, cu atât mai mult cu cât s-au primit numeroase sesizări legate de faptul că aceste vehicule încurcă circulaţia maşinilor drumurile publice, constituindu-se în adevărate pericole atât pentru şoferii de autovehicule cât şi pentru propriile persoane. Numai într-o singură zi cinci persoane care circulau cu căruţele pe drumurile publice au fost depistate şi sancţionate conform HCL 251/2002 modificată. Spre exemplu, B. Călin, de 25 de ani, din Timişoara, a fost depistat circulând cu căruţa pe str. 16 Decembrie, motiv pentru care a fost sancţionat cu 300 lei. R. Liliana, de 40 de ani, din Moşniţa Veche, a fost şi ea sancţionată pentru că mergea cu un astfel de vehicul pe str. Orion. Tot cu 300 de lei amendă a fost sancţionat şi S. Adrian, de 24 de ani, din Ghilad, care circula cu căruţa pe Splaiul Tudor Vladimirescu. I. Romeo, de 25 de ani, din Moşniţa Veche, a fost sancţionat conform aceluiaşi act normativ pentru că a circulat cu atelajul tras de cai pe Calea Buziaşului.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu