Comunicat 04.01.2008 – Prostitutie pe vreme rea

Partide de sex contra bani la multe grade cu minus

Nici perioada sărbătorilor de iarnă cu multe zile libere şi nici gradele cu mult sub zero de afară nu le-au făcut pe tinerele care se întreţin din practicarea prostituţiei să renunţe la „meseria” lor. Nu mai puţin de opt femei au fost din nou găsite în stradă aseară, în diferite zone ale oraşului, în decurs de doar câteva ore, unde atrăgeau bărbaţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani. Acestea au fost sancţionate cu amenzi de câte 500 lei, conform Legii 61/1991 republicată, sancţiunile ridicându-se în total la 4000 lei. Femeile au vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani şi provin din localităţi precum Timişoara, Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Dej etc. Spre exemplu, B. Ioana, de 30 de ani, din Săcălaz – Timiş, atrăgea bărbaţi pe C. Dorobanţilor pentru a întreţine relaţii sexuale cu scopul obţinerii de foloase materiale. Tot pentru a obţine bani în schimbul unor partide de sex a ieşit pe Calea Aradului şi B. Elena, de 17 ani, din Satchinez – Timiş. Aceasta nu este singura minoră depistată prostituându-se. Şi L. Carina, de aceeaşi vârstă, din Bistriţa Năsăud, a fost depistată pe C. Dorobanţilor colţ cu Palmierilor. Aceasta făcea „echipă” cu V. Rada, de 22 de ani, din Timişoara, care se afla în acelaşi loc şi cu acelaşi scop. V. Margareta, de 35 de ani, din Baia Mare, care a mai fost prinsă şi în timpul altor acţiuni pe această temă efectuate de poliţiştii comunitari atrăgând bărbaţi pentru a face sex contra unor sume de bani, a fost şi ea, din nou, depistată în aceste zile în această postură.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu