Comunicat 13.12.2007 – Foc scump!
Amenzi drastice pentru arderea deşeurilor
Poliţia Comunitară atrage atenţia că a crescut număr persoanelor depistate dând foc pe domeniul public sau în curţi la deşeuri vegetale, menajere sau de altă natură, numai luna trecută 12 persoane fiind sancţionate cu amenzi între 1500 şi 2000 de lei din acest motiv. Şi în aceste zile două persoane au fost depistate în această situaţie, una pe Aleea Ghirodei, iar o alta pe str. Izlaz, pe terenul viran din faţa firmei Catering Valery SRL, unde au fost aprinse deşeuri menajere şi lemne care au produs disconfort locatarilor de la blocurile din apropiere, existând şi pericolul provocării unui incendiu de proporţii. Mare parte dintre cei care dau foc deşeurilor sunt persoane fără adăpost care recurg la aceste metode pentru a se încălzi pe timp de iarnă, dar sunt şi persoane care, după ce au făcut curăţenie în curţile proprii, aprind deşeurile rezultate. De la începutul anului un număr de 62 de persoane au fost sancţionate pentru arderea de deşeuri menajere, vegetale sau de altă natură pe domeniul public.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu