Comunicat 11.12.2007 – Pofte amendate!

Prins masturbându-se în tramvai

Poliţiştii comunitari din echipa de intervenţie au identificat în această dimineaţă, în jurul orei 9.00, cu sprijinul călătorilor din tramvaiul de pe linia 6, din zona Bălcescu, un bărbat care se masturba în public. În urma legitimării şi identificării, s-a stabilit că acesta se numeşte B. Vasile, are 44 de ani, şi este din localitatea timişeană Săcălaz. Bărbatul, care şi-a recunoscut fapta, a fost sancţionat conform Legii 61/1991 republicată cu amendă de 1000 lei. La scenă a fost martoră şi o tânără, care a declarat că a vrut să se dea jos din mijlocul de transport pentru a merge la liceu şi l-a văzut de bărbat în timp ce săvârşea în public acte obscene chiar lângă ea, în picioare. (imagini video la ACEST LINK)

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu