Comunicat 11.12.2007 – Adunati de pe strazi
Zeci de minori şi adulţi au fost adunaţi de pe străzi de poliţiştii comunitari
Poliţiştii comunitari au continuat, în ultima săptămână, campania începută cu câteva luni în urmă sub denumirea „Nu-i ajutăm oferindu-le bani!”, prin care se doreşte conştientizarea timişorenilor că fenomenul cerşetoriei poate fi redus şi cu ajutorul lor. O etapă a acestei campanii presupune strângerea persoanelor care apelează la mila publică de pe străzi şi predarea lor la centrele specializate sau spre localităţile de domiciliu. În ultima săptămână un număr de 38 de persoane au fost adunate de pe stradă, unde se aflau la cerşit. Dintre aceştia, 23 sunt minori, cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani, şi provin din localităţi precum Timişoara, Reşiţa – Caraş Severin, Variaş – Timiş, Borşa – Maramureş, Tomnatic – Timiş, Strehaia – Mehedinţi. Copiii au fost predaţi Centrului de pe str. I. Slavici. Un număr de 15 persoane găsite pe stradă la cerşit sunt adulţi şi provin din localităţi precum Suceava, Recaş sau Sibiu. Cea mai mare parte dintre aceştia au fost îndrumaţi către localităţile de domiciliu, alţii au fost internaţi în Azilul de Noapte de pe str. C. Brâncoveanu, cum este cazul unei persoane cu handicap locomotor din Câmpia Turzii – Cluj. Locurile cele mai frecventate de cei găsiţi pe raza municipiului Timişoara sunt intersecţia dintre Bdul Republicii cu General Dragalina, intersecţia dintre Bdul V. Pârvan cu M. Viteazul, Aleea Studenţilor, Bdul Take Ionescu, str. Alba Iulia, Bdul Revoluţiei. Poliţia Comunitară atrage atenţia populaţiei să nu le mai dea bani acestor persoane pentru că, de cele mai multe ori, aceştia se duc pe aurolac, alcool sau nici măcar nu ajung în buzunarele lor.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu