Comunicat 28.11.2007 – Sanctiuni pentru turarea motoarelor
Sancţiuni pentru cei care turează motoarele în scop de divertisment sau pentru verificări tehnice
Poliţia Comunitară Timişoara atrage atenţia cetăţenilor oraşului că din luna decembrie 2007 intră în vigoare Hotărârea de Consiliu Local nr. 371/2007, care completează HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006. Printre modificările importante venite ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor oraşului se află cele referitoare la cursele de maşini ilegale, efectuate în special pe timp de noapte. Astfel, în noua hotărâre de consiliu local a fost introdus un articol referitor la folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora şi efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruşte pe loc, accelerări şi frânări bruşte, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Timişoara, efectuate în scop de divertisment fără avizul Comisiei de Ordine Publică respectiv al Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, care constituie contravenţie. Sub incidenţa legii locale intră şi turarea motoarelor autovehiculelor, efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruşte pe loc, accelerări şi frânări bruşte, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Timişoara, cu scopul verificării tehnice a acestora, în urma efectuării unor reparaţii, precum şi executarea de reparaţii ale autovehiculelor şi autocamioanelor pe domeniul public al municicpiului Timişoara. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 800 lei la 2.500 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice. Sancţiunile prevăzute pentru oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor în locuri nepermise cum sunt trotuare, spaţii verzi, staţiile mijloacelor de transport în comun, locuri destinate persoanelor cu handicap, rămân neschimbate.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu