Comunicat 16.11.2007 – Colaborare pentru combaterea cersetorie
Investigaţi pentru că i-au pus pe alţii la cerşit
În baza discuţiilor de colaborare demarate în urmă cu o săptămână de poliţiştii comunitari şi ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, Poliţia Comunitară a remis instituţiei cu care colaborează o listă cu persoanele care au fost sancţionate de nenumărate ori pentru că i-au pus pe alţii la cerşit. Astfel, nu mai puţin de 19 persoane din judeţe precum Timiş, Tulcea, Caraş Severin, Sălaj, Maramureş, Iaşi, Dâmboviţa, Galaţi, Arad au fost date spre verificare în scopul sprijinirii combaterii fenomenului cerşetoriei pe raza municipiului Timişoara şi tragerea la răspundere conform prevederilor legale. Cei vizaţi au pus la cerşit fie rude, fie alte persoane cu handicap, minori sau bătrâni, luându-le apoi banii pe care îi câştigau, fiind sancţionaţi de poliţiştii comunitari cu amenzi pentru aceste fapte. Cum există posibilitatea exitenţei unor reţele mai complexe, s-a apelat la colegii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate pentru cercetări mai amănunţite. Colaborarea dintre cele două structuri, care va face obiectul unui protocol, este inclusă în campania demarată de poliţiştii comunitari prin care se doreşte conştientizarea timişorenilor că oferirea de bani celor care apelează la mila publică nu este o soluţie, cu atât mai mult cu cât, de foarte multe ori, banii primiţi de nu le rămân persoanelor cu nevoi, ci ajung în cu totul alte buzunare.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu