Comunicat 14.11.2007 – Cersetoria – meserie?

Scot mai mulţi bani din cerşit decât un salariat

 

Poliţiştii comunitari au continuat în aceste zile acţiunile pe linia depistării şi îndepărtării din intersecţii a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timişoara. Deşi inclusiv persoanele care îşi pun rudele la cerşit, luându-le apoi banii, au fost sancţionate, acestea continuă să se întoarcă în stradă unde realizează venituri de cele mai multe ori cu mult mai mari decât cei care le oferă din milă bani. Spre exemplu, G. Viorica, de 29 de ani, din Pădureni – Timiş, a fost sancţionată cu 500 de lei pentru că l-a îndemnat pe minorul T. Florin, de 8 ani, să cerşească pe str. Simion Bărnuţiu. H. Nicolae, de 28 de ani, cu domiciliul în Bolintin Deal – Giurgiu, a fost sancţionat cu 100 lei pentru că a fost surprins la cerşit pe Calea Martirilor colţ cu str. Lidia, deşi este apt de muncă. Cu aceeaşi amendă s-a ales şi L. Filica, de 28 de ani, din Gîrbou – Sălaj, care cerea bani în intersecţia străzilor Eneas cu Brâncoveanu, deşi este aptă de muncă. O altă persoană depistată punându-şi la cerşit concubinul este I. Claudia, de 21 de ani, din localitatea cărăşeană Socol. Aceasta a fost la rândul său sancţionată pentru că l-a determinat pe M. Florinel, aflat într-un scaun cu rotile, să ceară bani pe Bdul M. Viteazul. 

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu