Comunicat 05.11.2007 – Colaborarea pe linia cersetoriei

Colaborarea pe linia depistării reţelelor de cerşetori

 

Poliţiştii comunitari au pus, zilele acestea, bazele unei colaborări cu ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IPJ Timiş, cu scopul comun de a depista persoanele care se află în spatele eventualelor reţele de traficanţi de carne vie de pe teritoriul municipiului Timişoara, în special în ceea ce priveşte depistarea celor care îi determină pe unii oameni să practice cerşetoria. Astfel, doi reprezentanţi ai Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, subcomisar Dorin Lauran şi subinspector Răzvan Ţoia, au fost prezenţi în cadrul şedinţelor de instruire a poliţiştilor comunitari pentru a le expune formele traficului de fiinţe umane, care poate avea loc nu numai în străinătate, ci şi în România, pe diferite planuri cum ar fi obligarea la practicarea prostituţiei, prestarea de diferite munci, printre care şi cerşetoria, şi comiterea de infracţiuni minore în beneficial unor persoane. Cum poliţiştii comunitari sunt zi de zi în stradă şi au contact permanent cu fenomenul cerşetoriei, cele două structuri vor colabora pentru depistarea şi ulterior pedepsirea celor care îi determină de cerşetori să apeleze la mila publică. Această colaborare este inclusă în campania demarată de poliţiştii comunitari prin care se doreşte conştientizarea timişorenilor că oferirea de bani celor care apelează la mila publică nu este o soluţie, subliniind astfel că de foarte multe ori aceşti bani nu le rămân persoanelor cu nevoi ci ajung în cu totul alte buzunare. Activităţile comune ulterioare vor face obiectul unui protocol încheiat între cele două structuri. (imagini videoLA ACEST LINK)

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu