Comunicat 01.11.2007 – Falsi invalizi

La cerşit cu mâna ascunsă sub tricou…

 

Politiştii comunitari au continuat şi în aceste zile acţiunile pe linia depistării şi îndepărtării cerşetorilor din principalele intersecţii din oraş şi din zona centrală a Municipiului. Zeci de cerşetori au fost sancţionaţi şi trimişi către domicilii în ultima perioadă, dar majoritatea se întorc în stradă, cu atât mai mult cu cât unii timişoreni continuă să le dea bani, neţinând cont de aspectul oraşului şi de faptul că banii respectivi nu rămân aproape niciodată la cei care apelează la mila publică. Spre exemplu, V. Reghina, de 25 de ani, din Coroieni – Maramureş, continuă să se întoarcă în Timişoara, deşi a fost sancţionată de mai multe ori şi trimisă către localitatea sa de domiciliu. Femeia a fost sancţionată şi în aceste zile cu 100 lei, conform Legii 61/1991 republicată, pentru că  şi-a determinat soţul, pe Varga Ion, aflat în scaunul cu rotile, să apeleze la mila publică la intersecţia străzilor Câmpina cu Sever Bocu. J. Ioan, de 40 de ani, din Valea Mare – Caraş Severin, a fost şi el sancţionat cu aceeaşi sumă pentru că a fost surprins cerşind în faţa Catedralei Mitropolitane. Un alt tânăr care a venit la Timişoara pentru a face bani din cerşit este P. Cătălin, de 24 de ani, cu domiciliul în Buzău. Acesta a fost depistat la intersecţia străzilor C. Brâncoveanu cu C. Porumbescu şi, deşi este apt de muncă, se prefăcea că este invalid ascunzându-şi mâna sub tricou şi cerând bani de la trecători. (imagini video la ACEST LINK)

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu