Comunicat 17.10.2007 – Gunoaie aruncate cu camionul
Prins în timp ce abandona deşeuri pe str. Sacului
Poliţiştii comunitari de la Secţia 2 Poliţie Comunitară au depistat în flagrant un bărbat din satul timişean Parţa – comuna Şag, care a venit în Timişoara pentru a-şi depozita gunoiul. F. Stancu s-a deplasat cu autocamionul marca Roman şi a abandonat pe str. Sacului o cantitate considerabilă de moloz, beton şi alte resturi de materiale de construcţii. Bărbatul a fost sancţionat cu 200 lei conform OUG 78/2000 modificată prin OUG 61/2006. Prins chiar în timp ce arunca deşeurile, acesta nu a avut nimic de obiectat faţă de sancţiunea primită. Şi alte persoane au mai fost sancţionate pentru depozitarea de deşeuri pe domeniul public. Spre exemplu, C. Iosif, cu domiciliul în Oraviţa – Caraş Severin, a fost prins în timp ce abandona deşeuri şi ambalaje pe spaţiul verde situat pe str. Intrarea Ulmului, în faţa Şcolii Generale nr. 25. Acesta este cel de-al doilea caz de depozitare de deşeuri în apropierea şcolii respective în ultimele două zile. K. Rozalia, din Cenad, a fost şi ea sancţionată de această dată conform HCL 334/2002 cu 100 lei pentru că nu a păstrat curăţenia la locul în care îşi desfăşura activitatea. Femeia este vânzătoare în Piaţa Iosefin.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu