Comunicat 15.10.2007 – Nu le pasa de mediu
Sancţionaţi pentru că au rupt flori şi au făcut foc lângă stadion
De la începutul acestui an, un număr de peste 20 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii comunitari conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006, pentru distrugerea spaţiului verde şi a materialului dendrofloricol şi alte 40 de persoane au fost sancţionate conform aceluiaşi act normativ pentru arderea deşeurilor vegetale şi menajere pe domeniul public. Două cazuri de acest gen au fost semnalate şi în aceste zile. Spre exemplu, C. Mihail, din Timişoara, a fost depistat în Parcul Dacia de unde a rupt mai mulţi trandafiri, motiv pentru care s-a ales cu o sancţiune de 500 lei. Un alt timişorean, C. Petre, a fost depistat în apropierea Stadionului “Dan Păltinişanu”, unde ardea deşeuri vegetale. Fumul provocat în urma arderii deşeurilor a produs disconfort locuitorilor de la blocurile din apropiere. Sancţiunea aplicată în acest caz a fost tot de 500 de lei.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu