Comunicat 15.10.2007 – Gura bate… buzunarul

Amenzi pentru scandaluri şi practicarea jocurilor de noroc

Poliţiştii comunitari au fost solicitaţi, în ultimele zile, să intervină în cazul mai multor scandaluri care au avut loc pe teritoriul municipiului, cei care le-au provocat sau au participat la acestea fiind sancţionaţi conform Legii 61/1991 republicată. Conform aceleiaşi legi au fost sancţionate şi două persoane care au practicat jocuri de noroc în locuri neautorizate. Astfel, A. Narcis, de 22 de ani, din Timişoara, a fost sancţionat cu 200 lei pentru că a provocat scandal în Piaţa Unirii. Tot aici a tulburat liniştea locuitorilor şi D. Cătălin, de 19 ani, din Drobeta Turnu Severin – Mehedinţi, fiind şi el sancţionat. G. Corneliu Florin, de 32 de ani, din Ungureni – Botoşani, s-a ales cu o sancţiune de 200 lei pentru că a provocat scandal în staţia RATT din Piaţa Traian. A. Costel, de 32 de ani, din Banloc – Timiş, care a provocat scandal împreună cu alţi doi amici, în faţa chioşcurilor din Piaţa 700, a fost sancţionat cu aceeaşi sumă, conform Legii 61. Unul dintre participanţii la acest scandal, Ş. Ionuţ Daniel, de 27 de ani, din Timişoara, a mai fost depistat, ceva mai târziu, împreună cu G. Sorin, de 22 de ani, din Reşiţa – Caraş Severin, pe str. Daliei, în faţa Restaurantului Roy, unde au practicat jocuri de noroc de tipul „alba-neagra”. Din acest motiv, cei doi tineri au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei fiecare.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu