Comunicat 10.10.2007 – Lipsa de respect

Locurile destinate persoanelor cu handicap nu sunt respectate de şoferi

  

Peste 150 de persoane au fost sancţionate luna trecută pentru că au oprit, staţionat şi parcat autovehiculele pe care le conduceau pe locurile rezervate persoanelor cu handicap din Timişoara. Amenzile în acest caz sunt între 500 şi 1000 lei, conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006. Motivaţiile celor care parchează pe aceste locuri sunt de obicei faptul că fie nu au văzut indicatoarele, că nu au stat decât câteva minute sau că nu au avut unde să parcheze. Spre exemplu, R. Gordana, cu domiciliul în Oraviţa – Caraş Severin, care şi-a parcat autoturismul marca Ford pe locul destinat persoanelor cu handicap de pe str. Regele Ferdinand, a declarat la încheierea procesului verbal că nu a fost atentă, se grăbea şi de aceea a oprit  maşina unde nu trebuia. Amenda aplicată a fost de 500 lei. A. Luminiţa, cu domiciliul în Timişoara, a fost sancţionată cu aceeaşi sumă după ce a parcat autoturismul Citroen pe acelaşi loc de lângă Catedrală. M. Valentin, din Deva – Hunedoara, a fost depistat şi sancţionat pentru că a staţionat cu autovehiculul Cielo pe locul destinat persoanelor cu handicap de pe str. Lenau. În aceeaşi zonă a parcat şi K. Cristian, din Timişoara, care s-a ales şi el cu o amendă de 500 lei. H. Florentin, din Timişoara, a motivat că a parcat autovehiculul Logan pe locul destinat persoanelor cu handicap de pe str. C. Porumbescu, lângă Centrul Medical Dr. Golea, pentru a-şi aştepta clientul. Acest lucru nu l-a scutit pe taximetrist de amenda de 500 lei.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu