Comunicat 02.10.2007 – Continua sa incalce legea

Şoferii de maşini grele sancţionaţi pentru că încalcă legislaţia locală

 

Deşi la toate intrările în oraş au fost montate panouri de avertizare prin care este specificat faptul că staţionarea voluntară şi parcarea autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone pe domeniul public în Timişoara este interzisă, numărul şoferilor care încalcă prevederile HCL 486 din 2006 se menţine ridicat. Mai mult, unii dintre ei sunt chiar timişoreni care fie îşi fac pauza de prânz acasă, fie staţionează cu maşina în faţa blocului pe timp de noapte, evitând să parcheze în locurile autorizate. Un astfel de exemplu este cel al lui P.Ion, din Timişoara, care a parcat pe str. Cerna autovehiculul Volvo, motiv pentru care a fost sancţionat cu 1000 lei. B. Ioan, din localitatea timişeană Gătaia, a declarat că nu oprise autocamionul pe care îl conducea decât pentru 10 minute, dar cu toate acestea a trebuit să plătească amenda. Alţi şoferi, care vin din celelalte judeţe ale ţării, spun că nu au observat semnele de la intrarea în oraş şi de aceea au oprit neregulamentar. Este şi cazul lui V. Vasile, din Galaţi care a parcat autocamionul Scania pe Calea Dorobanţilor. Sancţiunea primită se ridică la 1000 lei. Aceeaşi amendă a luat şi R. Nicolae, din Dobreşti – Dolj, care a staţionat voluntar cu autovehiculul Iveco pe str. Ştrandului, pe domeniul public. În luna septembrie, un număr de aproximativ 140 de şoferi de vehicule de mare tonaj au fost sancţionaţi pentru că au încălcat prevederile HCL 486/2006.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu