Comunicat 21.09.2007 – Autovehicule grele, parcate ilegal

Peste 200 de şoferi sancţionaţi lunar pentru staţionare ilegală pe domeniul public

Şoferii autovehiculelor de mare tonaj care locuiesc sau tranzitează Timişoara continuă să încalce prevederile HCL 486/2006, în care este specificat faptul că staţionarea voluntară sau parcarea de autovehicule de peste 3,5 tone pe domeniul public sunt interzise şi se sancţionează cu amenzi între 1000 şi 2500 lei. Parcarea vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t este permisă numai în autobaze sau în locuri speciale destinate acestui scop semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi avizate de către Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Spre exemplu, P. Erno, de 33 de ani, din Carei – Satu Mare, care a staţionat cu autovehiculul Scania pe str. Gh. Adam, lângă Spitalul “Victor Babeş”, motiv pentru care a fost sancţionat cu 1000 lei. O. Florentin, de 23 de ani, din Craiova – Dolj, care a parcat autotirul Renault pe Calea Aradului, a primit aceeaşi amendă, deşi a motivat că maşina “nu mai porneşte”. Aceeaşi explicaţie cum că maşina ar fi avut probleme tehnice şi de aceea a parcat pe str. Divizia 9 Cavalerie a fost dată şi de N. Marin, de 48 de ani, din Agigea – Constanţa. Cu toate acestea nu a scăpat de amendă. Un număr de 218 şoferi de autovehicule de mare tonaj au fost sancţionaţi luna trecută pentru că au încălcat prevederile HCL 486/2006.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu