Comunicat 12.09.2007 – Caroseriile nimanui…

Zeci de autovehicule abandonate pe domeniul public, depistate în sudul oraşului

 

În urma primei zile de la reluarea acţiunilor pe cartiere, Poliţia Comunitară Timişoara a constatat că există unele probleme referitoare la ordinea şi liniştea publică, curăţenia municipiului şi la parcarea autovehiculor în alte locuri decât cele premise. Unul din aspectele vizate de agenţii de poliţie comunitară şi sesizat frecvent de cetăţenii oraşului a fost depistarea maşinilor abandonate pe domeniul public, care ocupă locuri de parcare, se transformă în adăposturi pentru persoanele fără casă şi au un aspect inestetic. În timp foarte scurt, se vor demara procedurile de ridicare a acestora de către ADP în conformitate cu Legea 421/2002. Pentru început, în cartierele în care s-a patrulat – Soarelui, Buziaşului, Girocului şi Şagului  atingând zona de sud a oraşului – au fost depistate nu mai puţin de 22 de autoturisme abandonate pe domeniul public. Acestea au fost fotografiate trecându-se la identificarea proprietarilor care au fost somaţi, într-o primă fază, ca în termen de cinci zile să-şi ridice din acele locuri maşinile, urmând ca, în caz contrar, să suporte consecinţele legii. Poliţia Comunitară atrage atenţia şi celorlalţi proprietari de astfel de autovehicule din celelalte zone ale oraşului, unde se va acţiona în aceste zile, că ar fi recomandat să le îndepărteze singuri de pe domeniul public. Alte probleme constatate în teren au fost parcarea de autovehicule de mare tonaj pe domeniul public în special în zona Buziaşului şi a autoturismelor pe spaţiul verde. Amenzile aplicate în aceste cazuri s-au ridicat la 4000 lei.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu