Comunicat 11.09.2007 – Actiuni in cartiere
Poliţia Comunitară reia acţiunile în cartiere – astăzi Soarelui, Girocului, Buziaşului
Poliţia Comunitară Timişoara reia, începând de astăzi, acţiunile organizate în cartierele oraşului pentru a putea răspunde astfel cât mai multor sesizări venite din partea populaţiei care locuieşte în zonele mai mărginaşe ale Municipiului. Astfel, se va acţiona în special pentru prevenirea faptelor prin care se încalcă normele ce reglementează ordinea şi liniştea publică, curăţenia municipiului, comerţul stradal neautorizat, parcarea autovehiculor în alte locuri decât cele prevăzute prin lege şi prin hotărârile de consiliu local, iar în cazul când se constată că au fost încălcate aceste norme, persoanele depistate vor fi sancţionate contravenţional conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, se urmăreşte inclusiv depistarea maşinilor abandonate pe domeniul public, deoarece urmează în timp foarte scurt demararea procedurilor de ridicare a acestora de către ADP în conformitate cu Legea 421/2002. Poliţia Comunitară atrage atenţia proprietarilor de astfel de autovehicule că ar fi recomandat să le îndepărteze singuri de pe domeniul public. Pentru început, cartierele în care se va patrula sunt Soarelui, Buziaşului şi Girocului, unde cetăţenii au semnalat că există persoane care comit acte de cerşetorie, nu sunt respectate indicatoarele rutiere privind parcarea autovehiculelor, se circulă cu căruţe în zona interzisă a municipiului, sunt aruncate şi abandonate resturi menajere, precum şi materiale provenite din lucrările de construcţii care se fac atât la apartamente cât şi la case. Agenţii de poliţie comunitară vor lua legătura cu cetăţenii pentru a nota reclamaţii, sesizări, sugestii de la aceştia, având drept scop menţinerea ordinii şi liniştii publice şi asigurarea unui climat de siguranţă pentru cetăţean.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu