Comunicat 10.09.2007 – A vrut sa aiba scaun la cap
A plecat cu scaunele de la terasă în spate…
Poliţiştii comunitari, aflaţi în patrulare în aceste zile în Piaţa Victoriei, au fost sesizaţi de o femeie că ar fi fost sustrase scaunele de la o terasă amplasată în zona centrală a oraşului. La faţa locului, pe str. N. Lenau, a fost depistat M. Iulian, de 39 de ani, din comuna Recea Cristu – Cluj, care avea asupra sa nu mai puţin de patru scaune metalice cu huse din plastic de culoare gri închis. Acesta plecase cu ele în spate de la terasa Kontiki, situată pe str. Lenau. Drept urmare, bărbatul a fost reţinut şi predat apoi împreună cu bunurile furate pe bază de proces-verbal poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu