Comunicat 04.09.2007 – Nereguli centrale
Baie la fântâna din Parcul Central şi plimbare cu maşina în Piaţa Unirii Poliţiştii comunitari au continuat, în aceste zile, patrulările efectuate în parcurile oraşului şi în zonele centrale, cele mai multe dintre nereguli fiind constatate la capitolul nerespectării normelor de convieţuire socială, dar şi la capitolul încălcării legislaţiei referitoare la oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor în zonele în care acest lucru este interzis. Spre exemplu, F. Geanina, de 20 de ani, din Timişoara, a fost sancţionată cu 500 lei conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006, pentru că a oprit şi staţionat în perimetrul Pieţei Unirii cu autoturismul Citroen, de culoare roşie. Tot în Piaţa Unirii, în apropierea terasei “Maximus” a fost depistat şi D. Dragoş, de 29 de ani, din Timişoara, care circula cu motocicleta în zonă, faptă interzisă şi sancţionată cu 500 lei. În Parcul Central a fost depistată şi sancţionată cu 200 lei, conform Legii 61/1991 republicată, G. Karla, de 18 ani, cu domiciliul în Timişoara, care s-a dezbrăcat şi a încercat să intre în apa fântânii arteziene pentru a face baie. Timişoreanul P. Mircea a fost sancţionat cu 200 lei pentru că a lăsat liber pe domeniul public, mai précis în Piaţa Eforie, câinele din rasa ciobănesc german. Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,Consilier Daniela Galbenu