Comunicat 31.08.2007 – Motorizati, dar sanctionati

Tineri sancţionaţi pentru că se plimbau cu ATV-ul şi cu motocicleta prin Piaţa Unirii Echipa de intervenţie a Poliţiei Comunitare s-a aflat, noaptea trecută, în Piaţa Unirii pentru a acorda sprijin agenţilor care patrulează în acest post în ceea ce priveşte persoanele care încalcă HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006 şi circulă cu vehiculele prin zona respectivă. În această categorie intră ATV-urile, motocicletele, motoscuterele, populaţia făcând numeroase sesizări referitoare la cei care nu ţin cont de lege şi de bunul simţ şi se plimbă în locuri nepermise cu astfel de vehicule. Spre exemplu, B. Cristian, de 29 de ani, din Timişoara, a fost depistat de poliţiştii comunitari circulând între fântâna de apă şi scena amenajată în piaţă cu ATV-ul, motiv pentru care a fost sancţionat cu 500 lei. Tot prin Piaţa Unirii, în faţa Domului, a fost depistat şi R. Marius, de 24 de ani, cu domiciliul în Racoviţa – Timiş, care se plimba cu motocicleta Honda, fiind şi el sancţionat cu 500 lei. Pentru că în ultima perioadă sesizările privind circulaţia motocicletelor, motoscuterelor şi a ATV-urilor prin pieţele centrale şi în parcuri au devenit tot mai numeroase, Poliţia Comunitară a decis să intensifice la rândul său controalele în zonele sale de competenţă, în special seara şi noaptea. Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,Consilier Daniela Galbenu