Comunicat 24.08.2007 – Au platit pentru baie
Au scăpat de căldură, dar nu au scăpat de amenzi… Noua repriză de caniculă anunţată de autorităţi în această perioadă atrage după sine şi noi sancţiuni în cazul celor care ignoră legislaţia în vigoare referitoare la scăldatul în apele Canalului Bega şi folosirea malurilor pe post de plajă. Această faptă este prevăzută de HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006 şi se sancţionează cu amenzi între 500 şi 1000 lei. Spre exemplu, D. Ioan Mirel, cu domiciliul în Bocşa – Caraş Severin, a fost depistat în aceste zile scăldându-se în Canalul Bega, în spatele Parcului Catedralei, motiv pentru care a fost sancţionat cu 500 lei. S. Mihail, din Poienile de la Munte – Maramureş, a fost şi el depistat făcând baie în acelaşi loc. M. Adrian, din Sânnicolau Mare – Timiş, a fost sancţionat după ce a fost prins scăldându-se în acelaşi râu, în zona Parcului Copiilor. Poliţia Comunitară atrage atenţia că scăldatul, folosirea malurilor pe post de plajă, precum şi spălarea hainelor sau a altor obiecte în Canalul Bega sunt interzise, iar cei care nu respectă aceste prevederi vor fi în continuare drastic sancţionaţi, de la începutul verii peste 15 persoane alegându-se cu amenzi din acest motiv. Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,Consilier Daniela Galbenu