CU ACTIVITATEA DESFASURATA DE AGENTII DE POLITIE COMUNITARA IN PERIOADA 01.05. – 31.05.2006

NOTA SINTEZA  CU ACTIVITATEA DESFASURATA DE AGENTII DE POLITIE COMUNITARA IN PERIOADA 01.05. – 31.05.2006

 
            În perioada analizată, conform Protocolului de colaborare realizat în baza “Programului pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale în sistem integrat”, Poliţia Comunitară Timişoara şi-a orientat activitatea pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în zonele şi locurile stabilite prin planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului Timişoara, dirijând efectivele în zona centrală a municipiului; astfel au fost stabilite posturi fixe şi mobile în Piaţa Victoriei, parcul Central, parcul Catedralei, str. Alba Iulia, Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, str. Proclamaţia de la Timişoara (zona magazinului Bega) cu parcările şi străzile adiacente, în acest fel asigurând totodată supravegherea parcărilor auto pe timp de zi de la orele 07,00 până la orele 22,00.
            O altă direcţie de acţiune a Poliţiei Comunitare  a fost prevenirea şi combaterea încălcărilor normelor legale privind comerţul stradal, curăţenia municipiului şi a parcărilor ilegale.
            Din datele obţinute cu ocazia activităţilor specifice executate şi sesizările primite la Primăria Municipiului Timişoara, rezultă că în ultima perioadă de timp în parcuri, persoane fără ocupaţie certate cu legea, duc o viaţă parazitară, ocupă ilegal spaţiul public, consumă băuturi alcoolice, fond pe care comit fapte antisociale de încălcare a normelor de convieţuire socială, de vandalism şi distrugere a mobilierului urban, a normelor de igienă şi curăţenie, de protecţie a mediului înconjurător, fapte ce duc la disconfortul şi indignarea cetăţenilor.
   Astfel, în perioada de referinţă s-au organizat şi executat pe bază de Plan mai multe acţiuni împreună cu poliţiştii de la Secţiile 3 şi 4, inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi cu personalul de control din cadrul Grupului de Control al R.A.T.T., pentru identificarea şi îndepărtarea persoanelor fără adăpost sau care şi-au construit adăposturi  improvizate pe raza  municipiului Timişoara , combaterea comerţului ilicit stradal din zona pieţelor, prevenirii şi combaterii furturilor din buzunare şi bagaje de la cetăţeni, în staţii şi pe mijloacele de transport, precum şi la asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia unor manifestări cultural-sportive :
            – 06.05.2006 – s-a acţionat în zonele limitrofe pieţelor agroalimentare prin executarea de controale, verificări, legitimări şi luarea de măsuri legale împotriva persoanelor depistate că încalcă normele legale privind exercitarea unui comerţ civilizat, de convieţuire socială, vandalism, distrugere, protecţia mediului înconjurător, igienă şi curăţenie, concurenţă neloială, ocupare abuzivă a spaţiului public, alte fapte antisociale; in colaborare cu Secţia 3 Politie şi inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara  au participat în total  8 agenţi de poliţie comunitară;
            – 07.05.2006 – s-a acţionat în zonele limitrofe pieţelor agroalimentare aflate pe raza Secţia 4 Politie  în vederea prevenirii şi combaterii actelor de speculă, comerţ stradal fără îndeplinirea condiţiilor legale,  ocuparea abuzivă a spaţiului public, încălcarea normelor elementare de igienă şi curăţenie, a protecţiei mediului înconjurător; in colaborare cu Secţia 4 Politie şi inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara  au participat în total  8 agenţi de poliţie comunitară;
            – în perioada 08.05. – 31.05.2006  împreună cu personalul din cadrul grupului de control al R.A.T.T., 6 agenţi de poliţie comunitară şi 3 agenţi de le echipa de intervenţie au acţionat în staţii şi pe mijloacele de transport în comun prin executarea de controale, verificări,  sprijinirea şi asigurarea protecţiei grupului de control R.A.T.T  în prevenirea, descoperirea şi sancţionarea persoanelor care călătoresc în mod fraudulos, nu respectă normele elementare de igienă, curăţenie şi transport civilizat. Astfel au fost predaţi: 9 minori la Centrul de Minori de pe str. I.Slavici, 4 persoane la Azilul de noapte (str. C.Brâncoveanu) şi 2 minori la Serviciul de Primire în Regim de Urgenţă a Copiilor Maltrataţi (str.Podgoriei);
            – 09 – 28.05.2006 – La  solicitarea Primăriei Municipiului Timişoara privind Proiectului cultural „TIMIŞOARA MICA VIENĂ” s-a acordat sprijin prin stabilirea unui  post permanent de paza  pentru supravegherea scenei, a tuturor instalaţiilor şi dispozitivelor care au fost montate în Piaţa Unirii, pentru a preveni sustrageri de orice fel sau deteriorarea acestora ; au participat zilnic 6 agenti de politie comunitara ;
            – 11.05.2006, 4 agenţi de poliţie comunitară au participat împreună cu inspectorul Prisăcaru Marin din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara – Serviciul Publicitate şi Comerţ, pe străzile Iuliu Maniu (fostă Reşiţa) şi Eneas, zonele limitrofe ale acestora, prin executarea de controale, verificări, legitimări şi luarea de măsuri legale împotriva persoanelor depistate că încalcă normele legale privind exercitarea unui comerţ civilizat, igienă şi curăţenie, concurenţă neloială, ocuparea abuzivă a spaţiului public, alte fapte antisociale;
            – în perioada 16.05. – 19.05.2006 între orele 10,30 – 14,00 ; 7 agenţi de poliţie comunitară au actionat în comun cu inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara – Serviciul Publicitate şi Comerţ în P-ţa 1 Mai – str.Tudor Vladimirescu, str.Brâncoveanu, str.Iuliu Maniu (Reşiţa), P-ţa Doina – str.Mureş şi B-dul Dâmboviţa – platou Aurora. În urma acţiunii a rezultat diferite persoane fizice practică comerţ neautorizat; astfel s-au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiei în acest sens;
            – în perioada 22.05 – 27.05.2006 între orele 10,00 – 14,00, 13 agenţi de poliţie comunitară împreună cu inspectorul Prisăcaru Marin din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara – Serviciul Publicitate şi Comerţ au executat acţiuni în următoarele locuri din municipiul Timişoara: P-ţa 1 Mai, platoul B-dul Dâmboviţa, str. C. Brâncoveanu, str. Iuliu Maniu, P-ţa Doina, Str. Mureş, Calea Buziaşului în vederea prevenirii şi combaterii comerţului ilicit stradal;
            – în perioada 22.05 – 27.05.2006 între orele 15,00 – 19,00, 18 agenţi de poliţie comunitară  au executat acţiuni în următoarele locuri din municipiul Timişoara: P-ţa 1 Mai, platoul B-dul Dâmboviţa, str. C. Brâncoveanu, str. Iuliu Maniu, P-ţa Doina, Str. Mureş, Calea Buziaşului şi au  depistat  persoane care practicau cerşetoria, împotriva cărora s-a luat măsura îndepărtării din zonă sau internarea acestora în centrele speciale şi s-au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiei;
            – în perioada 24.05 – 26.05.2006 între orele 08,00 – 10,00 şi 18,00 – 20,00; 9 agenţi de poliţie comunitară  în zona parcului din Str.Perlei – Silistra şi zonele limitrofe din Calea Lipovei, ocazie cu care au  îndepărtat persoanele fără adăpost sau care şi-au construit adăposturi  improvizate. Au fost depistate un număr de 23 de persoane, care nu justificau prezenţa în zonă; 6 au fost predate la Azilul de Noapte din str.Brâncoveanu, 11 au fost scoase din mun.Timişoara şi îndrumate la locul de domiciliu, iar 6 au fost îndepărtate din zonă;
            – din 24.05.2006 – se asigură zilnic prezenţa agenţilor de poliţie comunitară în 9 intersecţii importante din municipiu în scopul îndepărtării spălătorilor de parbrize şi a cerşetorilor;
            – în perioada 29.05. – 03.06.2006 între orele 15,00 – 19,00 ; 6 agenţi de poliţie comunitară  în comun cu inspectori din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara acţionează în zona limitrofă pieţelor agroalimentare şi în zonele unde comercianţii ocupă abuziv spaţiul public, prin executarea de controale şi luarea de măsuri împotriva persoanelor depistate că încalcă normele legale privind exercitarea unui comerţ civilizat, concurenţă neloială, de convieţuire socială, protecţia mediului, igienă şi curăţenie.
            În aceasta perioadă  s-au constatat 559 de  contravenţii in valoare de 80995 RON , după cum urmează : 
 – Legea 61/1991 : 24 ( 3300 RON )
 – Legea 12/1990 : 159 ( 2050 RON )
 – HCL 74/2003   : 240 ( 48770 RON )
 – HCL 349/2002 : 92 ( 19125 RON )
 – HCL 321/2001 : 44 ( 7750 RON ) 
            De menţionat este faptul că s-au achitat în 48 de ore un nr. de 162 de contravenţii în valoare totală de 15682 RON. S-a acţionat cu preponderenţă privind HCL 74/2003 ,  întrucât s-a constatat ca se parca si se circula cu bicicletele si motoretele in P-ta  Operei , Unirii si Libertatii si nu se respecta locurile special amenajate pentru handicapati. De asemenea, au fost legitimate un număr de 396 persoane şi avertizate să respecte hotărârile consiliului local 110 de persoane. S-au depistat copii ai strazii care spălau parbrize si cerşeau , s-a luat măsura îndepărtării de pe raza postului unde se executa serviciul de ordine publica. Astfel, au fost identificati un numar de 42 cersetori .
            Conform  graficului de audienţe la conducerea direcţiei au fost primite 5 persoane cărora li s-au soluţionat cerinţele conform legii.
            S-au primit de la cetăţeni – prin ofiţerul de serviciu al direcţiei – 66 de apeluri telefonice din care 35 sesizări ale cetăţenilor. 
In perioada analizata,  la solicitarea unor servicii din cadrul Primariei Municipiului Timisoara au fost repartizati zilnic, 4 agenti de politie comunitara sa execute serviciul astfel :
 –          punct acces in cladire, poarta A
 –          etaj I , acces conducere
 –          directia edilitara ; pentru insotire inspectori la diverse activitati de control
 –          serviciul ecologie urbana ; pentru insotire inspectori.
 In perioada urmatoare , avand in vedere ca se apropie perioada de vară  activitatea politistilor comunitari de la ordine publica se va intensifica , in general , in zonele centrale ale municipiului atat cat ne permite numarul de personal incadrat, pentru a convinge pe cetatenii Municipiului Timisoara sa aibe un comportament civilizat si sa contribuie alaturi de autoritati la crearea unui climat de ordine si liniste publica respectand hotararile de consiliu local.