Comunicat 27.07.2007 – Plimbare sanctionata!

Sancţionaţi pentru s-au plimbat cu motoscuterele în Parcul Poporului

Ca urmare a sesizărilor venite din partea populaţiei, referitoare la organizarea tot mai frecvent de curse cu motoscutere în parcurile oraşului, Poliţia Comunitară a acţionat în ultima perioadă pentru depistarea celor care comit astfel de nereguli, tulburând ordinea şi liniştea publică şi provocând indignarea cetăţenilor care se plimbă prin aceste zone. Astfel, în ultimele zile, în Parcul Poporului, au fost depistaţi doi tineri care se plimbau în viteză cu motoscuterele pe alei. La observarea patrulei Poliţiei Comunitare, aceştia au fugit, dar au fost ajunşi din urmă de agenţi. Unul dintre tineri, H. Daniel, de 15 ani, este din Timişoara, şi, pentru că a fost depistat circulând cu motoscuterul în Parcul Poporului, a fost sancţionat conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006 cu amendă de 250 lei. Cel de-al doilea este P. Alin, de 20 de ani, cu domiciliul în Timişoara. Şi el a fost sancţionat conform aceluiaşi act normativ cu suma de 500 lei. Toţi cei care sunt depistaţi nerespectând prevederile legale în acest sens vor fi sancţionaţi cu atât mai mult cu cât plimbarea cu aceste vehicule în parcuri reprezintă un real pericol pentru persoanele care se odihnesc în aceste locuri, în special copii şi vârstnici.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu