Comunicat 26.07.2007 – Marfa la control!

Acţiune cu efect împotriva vânzătorilor de vechituri din zona Cârţan

Poliţiştii comunitari au organizat o amplă acţiune de îndepărtare din zona Podului Dacilor de lângă Piaţa Badea Cârţan a persoanelor care comercializează pe domeniul public, fără autorizaţie, diverse obiecte cum sunt îmbrăcăminte second-hand, încălţăminte uzată, jucării, obiecte electrocasnice folosite, cosmetice şi alte asemenea bunuri. Astfel, mai multe persoane au fost sancţionate conform HCL 321/2001, modificată prin HCL 324/2006, pe lângă sancţiunile aplicate fiind confiscate şi obiectele supuse vânzării. Spre exemplu, D. Alexandra, din Tăşnad – Satu Mare, care vindea în locaţia menţionată îmbrăcăminte second-hand, cosmetice şi electrocasnice folosite, a primit o amendă de 150 lei. Cu aceeaşi sancţiune s-a ales şi K. Erzebet, din Mofinu Mare – Satu Mare, care vindea îmbrăcăminte folosită, pantofi, plase din rafie. C. Cristian, din Berzeasca – Caraş Severin, care vindea haine şi casete audio, CD-uri, a fost şi el sancţionat cu 150 lei, la fel şi K. Mikloşi, din Baiasprie – Maramureş. Cantitatea de bunuri confiscate în baza proceselor verbale de constatare se ridică la 53,900 kg, cea mai mare cantitate fiind cea de haine, urmată de încălţăminte şi articole de uz casnic. Ca urmare a acestei acţiuni, astăzi, la locul respectiv nu se mai aflau vânzători ambulanţi. Astfel de acţiuni vor continua şi pe viitor, şi în alte locuri în care se practică acte de comerţ stradal ilicit.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu