Comunicat 24.07.2007 – Control la ape si pe maluri!

Acţiune de verificare a păstrării curăţeniei pe malurile Begăi

Poliţia Comunitară Timişoara, împreună cu inspectori ai Direcţiei Apelor Banat şi ai Direcţiei Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, au acţionat astăzi pe linia depistării persoanelor fizice şi juridice care nu întreţin curăţenia pe malurile Canalului Bega, dar şi pe luciul apei, şi nu respectă legislaţia privind gospodărirea localităţilor urbane mai precis OG 21/2002, precum şi prevederile HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006 privind sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului. Inspectorii şi poliţiştii comunitari au avut în vedere, de asemenea, şi ştrandurile amenajate pe malul Canalului Bega şi modul în care acestea au încheiat acord de mediu şi contracte cu Retim şi Aquatim. Pe lângă constatările efectuate cu privire la scăldatul în Bega, păscutul animalelor în apropierea apei şi depozitarea frecventă de deşeuri urbane pe malurile Canalului, în special în aval de societatea Solventul şi până la Podul Muncii din zona Autogării, s-a mai constatat, spre exemplu, că societatea Cerealcom nu a întreţinut malul râului fiind găsite în apropierea acesteia deşeuri, motiv pentru care conducerea acesteia a fost somată şi s-a solicitat prezentarea contractului cu Retim, în cel mai scurt timp, la Primărie. Aceeaşi solicitare a venit şi pentru societatea Stadion SRL care desfăşoară activităţi de restaurant şi agrement, mai precis ştrandul de la Baza „Voinţa”. Aici malurile Begăi erau curate, apa era tratată cu clor, dar instalaţia de recirculare a apei nu funcţiona de ceva vreme. Şi în acest caz a fost emisă o somaţie pentru ca în cel mai scurt timp posibil să fie întocmit, aşa cum se cere în autorizaţia de mediu, un plan de evacuare a apelor în caz de poluare. Acest gen de controale vor continua şi în zilele următoare.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Galbenu